cinegetica

Sitarul

Au trecut multi sitari si vor mai trece, fie la deal, fie la vale, asemeni gandurilor si zilelor noastre. Stand asezata la biroul din camera mea aud si acum chemarea si indemnul de dragoste – quorr…pssst…– in fata paginii inca albe, rememorez cu drag emotiile explorarii in lumea fascinanta a sitarilor si a obiceiurilor vanatoresti de la sitarit.

Cateodata ne speriem si noi de viteza cu care se desfasoara toate lucrurile din jurul nostru. Iar ceea ce se intampla ne poate schimba viata radical, pe o periada lunga de timp. Daca nu luam atitudine, putem suferi. Cateodata lucrurile se desfasoara cu o asa de mare viteza incat ne vedem ca intr-un film. Nu ne vine sa credem si parca nu mai putem controla nimic. Aici intervin emotiile, incercam sa le controlam si parca nu putem orice am face. De cele mai multe ori mergem pe mana ratiunii, alteori alegem intuitia.

Cei mai multi dintre noi au trait mare parte a vietii, sau cel putin copilarie, sub imboldul perfectiunii. Incepand cu parintii care cereau ca lucrurile pe care le facem, de la teme pana la facutul patului, sa fie facute perfect sau cel putin aproape de perfect, si ajungand in viata adulta sa ne fie ceruta perfectiunea de la colegi, sefi sau de la persoana iubita. In unele dintre cazuri, acest imbold al perfectiunii ne face sa ne mobilizam toate resursele in a atinge o performanta mai buna. La fel se intampla si in vanatoare care a existat din toate timpurile din nevoia omului de a se hrani, dar de-a lungul vremii a ajuns sa fie un sport, un hobby si, de ce nu, un motiv de mandrie. Fiind un sport controversat, adorat de impatimiti, fiind chiar un simbol al opulentei, dar dezabrobat de iubitorii de animale. Vanatoarea legala nu reprezinta o crima, ci o modalitate de a mentine un echilibru in natura.

Evolutia animalelor este atent supravegheata pentru a se stabili cotele anuale de vanare. Vanatorii sunt mult mai preocupati de tehnicile si modul in care vaneaza si nu de cantitatea vanata. Cele mai importante legi ale vantatului care tin si de etica, sunt date de faptul ca nu ai voie sa vanezi un animal in adapostul sau si atunci cand bea apa. Vanatorul are obligatia sa-si insuseasca un minimum de cunostinte privind biologia speciilor de vanat, referitoare la manifestarile vanatului in teren, hrana, dezvoltarea si protectia acestuia, reducerea numarului de daunatori, prevenirea oricaror prejudicii cauzate vanatului, braconajul.

Vanatorii, au nenumarate obiceiuri si adevarate ritualuri in a sarbatori bogatiile naturii si fiecare zi sau sezon de vanatoare. In fiecare regiune exista traditii, mituri si multe superstitii pe care vantorii cu experienta le respecta pentru a avea succes in urmatorul sezon. Vanatoarea presupune in primul rand pasiune pentru natura, cunostinte multiple despre animale si tehnici de vanatorii, dar si ratiune, credinta, autoeducare si autocontrol, talent si experienta dobandita in timp. Fiecare dintre noi avem preferinte penru un anumit gen de vanatoare si la diverse specii. Pot spune ca pana acum, am participat la toate genurile de vanatoare, cu cainii, baitasii, cu grupa la care activez sau in grupuri restranse, dar niciuna nu mi-a provocat atatea emotii si satisfactii ca panda de seara in pasajul de primavara la sitari.

Sitarul, pasare de o discretie iesita din comun, este cunoscut din povestirile celor putini care i-au cercetat obiceiurile, sau au încercat a-i tine calea cu pusca sau cu privirea. La noi este mai mult in trecere. Asemanator ca aspect cu becatinele(Gallinago gallinago), insa are ciocul mai scurt ca acestea. Fiind mai mult o pasare crepusculara (de seara) si de noapte prefera perioada zilei pentru baie, cautare de hrana si zboruri de imperechiere. Noaptea, se deplaseaza  in grupuri mici, fie spre nord, primăvara, in luna martie si in prima jumatate a lunii aprilie. Fie spre sud, toamna, in luna octombrie, unele exemplare izolate se intalnesc si in decembrie. Preferă locurile umede în popasurile sale. Migratia are loc noaptea si in amurg. Se aduna in palcuri de arbori si paduri cu lastarisuri si tufe dese. Hrana o gaseste strapungand pamantul moale cu ciocu-i lung. Face gauri dese ca la sita , de aici provenindu-i si numele .

Dragostea “ia minţile “ masculilor  infierbantati in căutare de partenere. Pret de câteva minute, în crepuscul, indraznesc a glasui, atunci cand toate celelalte pasari tac. Cuorrr ssst, cuorrr ssst…Candva, aceasta glasuire crestea pulsul sitararilor. Degetele strangeau mai tare arma si catarea salta spre ceruri in asteptarea siluetei care aparea cateva secunde. Uneori glasul dragostei era frant de strangerea degetului pe tragaci. “Pensula pictorului “ valora pentru unii mai mult decat orice alt trofeu. Toamna trecuta, mi-a adus partide de neuitat la sitar. Pana nu demult nu cunoasteam aproape nimic despre aceasta specie si nu stiam ca se poate vana în zona noastra.

Sitararii sunt putini pe plaiurile noastre. Se pot numara probabil pe degetele de la ambele maini. Un prieten m-a dus la prima pânda de seara. A fost suficient sa asist la demonstratie si sa ma ”virusez “ definitive. Profesor, scriitor, vanator impatimit, generos in dorinta de a impartasi semenilor din implinirile sale. Preocupat de pastrarea bunelor obiceiuri ce tin de etica domeniului, imi dezvaluie de fiecare data cand are ocazia, ore in sir, despre astfel de lucruri. De la el am aflat cat de complicata este vanatoarea de sitari si de cata pricepere e nevoie pentru a reusi in acest sens. De regula, cei care nu stiu foarte multe despre vanatoare isi imagineaza ca cei cu experienta in acest domeniu isi doresc sa impuste numai animalele mari. Si eu fac parte tot din categoria necunoscatorilor… dar dorintele mari au de multe ori, raspunsuri neasteptate.

Intr-o poienita, inconjurat de molizi roata-mprejur, asteptam intr-un ochi de cer, mic, dar senin. Padurea isi incepea viata de noapte, se auzea huhuit de cucuvaie si din departari, carait stins de cioara tulburata din somnul ei. Paraul sopotea iute la vale, purtand in undele lui reci legende batrane si duhuri stravechi ale padurii batrane. Nu eram intaia oara acolo asteptand sa vina, primul meu sitar. Nu sunt demna sa-l impusc si nici macar pregatita! Zic eu, in sinea mea. Imi doream sa il vad ! Mai la deal era Dan Hodoneantu, insotit de cele doua viszle maghiare, Afra si Ivette, bune pontatoare, aportatoare, deosebit de inteligente, antrenate si avand instincte naturale pentru orice fel de vanatoare in special la sitari. Mai la vale eram eu cu d-na Daniela Reisz, medic neurolog prin har si meserie, filozof subtil prin vocatie, o mare iubitoare de natura, calatorii, pictura, mitologie şi istorie.

Daca in celelalte seri, sitarii au ales sa se ascunda, a venit si momentul nostru de noroc. L-am auzit, l-am vazut, l-am fotografiat din timp pe cel harazit a da motiv de botez. Pasarea tainelor si a luceferilor, implinire a primaverilor si a toamnelor. A aparut intre varfuri, cu gand de a-si gasi iubita in lungul paraiasului. Boc-ul doamnei Daniela Reisz a trosnit, spargand vazduhul in mii de tandari. Muntii au reverberat cateva secunde bune, iar jos, sub cetini, si-au gasit odihna, doi ochi mari, umezi, negri si adanci, scaldand in ei crepusculul amurgului.

Am luat in mana ghemotocul cu pene ruginiu patate, zbarlit, nu mai mare ca un pumn. Mi s-a rupt sufletul ! Ma uitam la el si nu-mi venea sa cred ca fiinta asta micuta cersea dragoste si o facea in cel mai pur si inocent mod.  Au urmat multe serii si pande in codrii si poienite. Au trecut multi sitari si vor mai trece, fie la deal, fie la vale, asemeni gandurilor si zilelor noastre.

Spre surprinderea si neplacerea unora, panda la sitar, primavara, nu mai poate fi insotita si de pusca. Legile s-au schimbat. Probabil are o logicaa, desi nu cred ca a trage numai la zbor si de cele mai multe ori la masculi, ar incalca cu ceva legea firii. Pentru cei ce au vanat , candva, primavara, panda la sitar va ramane doar placuta aducere aminte.

Leave a Reply

Your email address will not be published.